În comunicare, apar şi neînţelegeri. Una spui, alta pricepe celălalt. Mai ales când nu avem termenii cu care lucrăm, suficient de clar definiţi. A propos de “lucru”! Tocmai pe marginea neînţelegerii sensului acestui cuvânt voi divaga astăzi. Cu speranţa că … mă veţi înţelege.

Prin vara lui ’94, lucram la autobază, la Turda, dar, locuiam în Mărăşti. Pendulam între serviciu, casa din Turda – unde mă îngrijam de mama, cam bolnavă -, şi garsoniera din cartierul clujean, unde …

Cu ajutorul lui nenea Stoica-Caritas, îmi văzusem unul dintre vise împlinite: aveam o maşină de scris electronică (cu un mic procesor de text, putea lucra 3-4 pagini!). Lucram din plăcere. Am făcut etichete pentru cutii de chibrituri (pe care le “construiam” tot eu, din fişe de la Brăila!), cărţi de vizită (!), chiar şi … fiţuici (cumpărasem, o dată cu maşina, încă două rozete, una cu litere româneşti şi una cu un font mai mic). Am avut norocul să mai găsesc şi câte o lucrare pe bani. La un moment dat, lucram la o traducere a unui text (relativ facil, dar lung) din engleză.

Într-o zi, la ora la care plecam de la serviciu, povestesc unui amic: plec, acum, la 15, de-aici, la 16 sunt acasă la Cluj Napoca, la 17 am terminat de mâncat şi de râgâit şi mă apuc de lucru. La 1 noaptea, servomotoraşele maşinii de scris sunt încinse şi mă culc ca să mă pot trezi dimineaţă, să ajung acasă la mama la Turda, apoi, la autobază pe 7.

M-a auzit “tov. secretar de partid” (nu-i ieşise, încă, secretăreala din cap!) şi-mi explică, pentru că el mergea la prăşit: “Nu-i muncă, dacă nu curge transpiraţia!“. I-am explicat că, dacă vrea, vin şi eu cu el, la prăşit pentru două ore. Dar, nu mă pricep. Nu va avea mare folos, chiar dacă voi munci cu tragere de inimă şi, sigur, va curge transpiraţia pe mine, mai mult decât de pe el. Nepriceput, neantrenat, … Dar, dacă merg acasă şi lucrez ce mă pricep, câştig în acele două ore banii cu care îl plătesc pe un bun prăşitor pentru … patru ore!

De curând, mi s-a aruncat în faţă o vorbă asemănătoare.

Un amic, care a cam uitat de mine timp de mai mulţi ani, mă întreabă prin telefon: îi faci soţiei mele o lucrare de diplomă, la o postliceală? Mai voia şi să-i stabilesc pretenţiile financiare! I-am replicat că nu pot răspunde la nici una dintre întrebări până nu aflu, concret, detaliat, despre ce este vorba. Ne-am înţeles că vine soţia lui la ora 11 în centrul Turzii, mergem la o cafea (o cunosc de pe vremea când nu era, încă, soţia lui!) şi povestim acolo.

Vulpea şi gâştele – ieri şi azi în Turda

Trecem peste cele două ore de întârziere cu care a sosit doamna (ce contează că tu pierzi două ore, aşteptându-mă, în timp ce eu nici nu am plecat pentru că nu am avut chef să mă ţin de cuvânt!), trecem peste faptul că eu am dat telefon ca să aflu de ce şi cât mai am de aşteptat (ea a plecat de-acasă după ora la care am început eu să o aştept, dar, nu a considerat necesar să mă informeze!). Îmi arată despre ce este vorba. Materialul era conceput pe … o sută de hârtii, hârtiuţe, tăieturi din cărţi sau reviste, împănat cu ştersături, adăugiri, marcaje cu marker, scris de mână, alteori printat cu majuscule, … Mi-ar fi luat două zile întregi de descifrat şi introdus textul într-un fişier, de scanat desene, grafice, apoi, munca de tehnoredactare conform indicaţiilor preţioase aduse pe o altă hârtie (scrise de cineva care nu are habar de termeni, dar, le-am descifrat!). Două zile, în care să nu mai fac nimic altceva, numai să buchisesc pe texte, ca să aduc lucrarea într-o formă de la care să pot să încep formatarea pe pagini, cu încadrarea desenelor şi imaginilor, … apoi să i-o printez.

Am propus o sumă care să acopere, cât de cât, osteneala. A, să nu uit: două zile era termenul limită, maxim! Doamnei i s-a părut o sumă mai mare decât ştia că poate plăti (oferta ei era cam pe la 1/3 dintr-a mea!). A discutat telefonic su soţul ei şi, deşi am precizat că nu îmi fac probleme şi accept banii respectivi în rate, într-un termen lung, … acesta mi-a spus răspicat că “vreau bani pe … nimic! doar e uşor, nu-i muncă!”.

Evident că am spus, ca un om civilizat, “săru’ mâna” doamnei şi am încheiat discuţia. Doar, nu o să mă apuc “să nu muncesc“, pe rupte, timp de două zile (şi nopţi! mă tem!), pentru un pachet de ţigări. Doamna a plecat necăjită, că “mai bine cumpăram o lucrare gata făcută“! Şi devenea şi ea specialistă!

Mi-am amintit de spusele unui avocat, când m-am îngrozit de diferenţa dintre onorariul cerut şi … micimea buzunarului meu: ai venit la mine ştiind că sunt un specialist; nu poţi să mă plăteşti ca pe o femeie de serviciu pentru că îmi ceri muncă de specialist!

Mi-am mai amintit că am lucrat foarte mult “din prietenie“, ani de zile. Cu maşina de scris, cu computerul, cu imprimanta, cu scanerul, … Aveam foarte mulţi “prieteni” pe vremea aceea! Când am început să explic faptul că un computer funcţionează cu curent (pe care îl plătesc!), imprimanta scrie pe hârtie (pe care o plătesc!), cu cerneală (pe care o plătesc!), că trebuie să mănânc ca să pot lucra şi că a trebuit să plătesc când am făcut cursul de computere, … am rămas fără o mulţime dintre aşa-zişii “prieteni“!

Mi-am mai amintit că, la un moment dat, ajunsesem că aveam foarte multe lucrări de diplomă de făcut. Chiar dacă lucram “un pic mai scump” decât alţii, … la mine veneau cei care nu se mulţumeau cu o lucrare, doar făcută, ci, voiau calitate! Pentru că eu ofeream şi consultanţă în realizarea lucrării, nu numai tehnoredactare! Cei care aveau cu ce, gândeau şi înţelegeau că, la final, plecau de la mine cu o lucrare mult mai bună decât ciorna cu care veniseră la mine, realizată corect, gramatical, ortografic şi logic, chiar şi din punct de vedere al temei, cu aspect elegant (de fapt, înţelegeau că lucram “mult mai ieftin” decât alţii – considerând raportul calitate/preţ!), iar, banii primiţi de mine erau foarte serios munciţi.

Cu sudoarea inteligenţei!

alegere, anunt, Arieş, avertisment, blog, civilizaţie, diplomă, gânduri, informaţie, inteligenţă, lucrare, opinie, oraş, reabilitare, redactare, România, sală, şcoala, sport, sudoare, Transilvania, Turda, Ulise, Zamfir Gânduri Zamfiriene