Fără gafa de la final, titlul postării ar fi fost: “Mulţumesc, Domnule Director!“. Dar, vorba lui Brucan: ne mai trebuie câteva decenii până la democraţie, mai ales dacă stăm cu ochii în Soare, la Răsărit!
Am fost şi eu prin crângul cu pretenţii de Parc Mare din urbea vecină. În cele trei zile ale Zilelor Muncipiului Câmpia Turzii. Momentul despre care voi scrie s-a petrecut spre sfârşitul celei de-a treia zi, declarată ca fiind “a metalurgistului“. Am încercat şi eu să obţin o scurtă declaraţie de la un oficial Mechel. Am înţeles că Somov, directorul general Mechel, nu poate fi abordat şi mi-am îndreptat tirul spre bietul Paşca, director de resurse umane la Câmpia.
Nu am fost refuzat. Dar, amânat de mai multe ori, deşi solicitasem o scurtă declaraţie, legată de cei 90 de ani sărbătoriţi astăzi. Nu vă povestesc toate avatarurile, nici faptul că, în urmă cu câţiva ani, mi-a fost relativ uşor (am avut mai mult noroc?) să obţin ceva de la Ziuzin (parcă! dar, nu era chiar director general al concernului!). M-am ţinut după ei până la terasă, am înghiţit micile gesturi nepoliticoase ale gărzilor, …
După ce şi-a văzut şefii la masă, directorul Paşca, spre onoarea lui, a revenit – aşa cum îmi promisese! – pentru mine. Dar, din păcate, în loc să se concentreze asupra răspunsului la cererea mea, s-a preocupat să … îmi arate dezamăgirea că sunt doar de la un blog şi nu chiar de la CNN! Doar câteva cuvinte referitor la viitorul metalurgiei a catadicsit să-mi mai arunce, văzând că am pornit filmarea!
Domnule Director, va trebui să învăţaţi, Domnia Voastră, ca şi atâţia alţii, că şi blogurile fac parte din mijloacele de informare în masă. Am (mulţi? puţini?) cititori şi din Câmpia Turzii, am (mulţi? puţini?) ghirişeni plecaţi prin străinătăţuri, care îmi mai citeasc, uneori, blogurile pentru a mai afla ce se întâmplă pe-acasă. Deci, dacă m-aţi fi refuzat total, i-aţi fi refuzat şi pe ei odată cu mine!
Viaţa evoluează. Înspre bine? Înspre rău? Dar, nu rămâne la fel. Graniţele nu mai au aceeaşi semnificaţie, iar, Internetul ne face să vorbim, să ne vedem, să aflăm veştile, ca şi cum am fi prezenţi şi noi la evenimente.
Internetul înseamnă şi blogurile. Alături de mari sau mai mici publicaţii “oficiale” online, de portaluri web, de simple pagini, alături chiar şi de mesenger-uri. Fiecare îşi culege informaţia de unde doreşte. Scrobită, de pe publicaţiile jurnaliştilor profesionişti. Mai emoţională, de pe blogurile amatorilor.
În concluzie, mulţumesc pentru cele câteva cuvinte optimiste şi … mi-aţi rămas dator cu povestea celor 90 de ani de metalurgie la Câmpia Turzii!
# incertitudini: Expui o incertitudine. Certitudinea este că, prin aceste “zile speciale”, se toacă/spală nişte bani. La Câmpia, de exemplu, era plin de “rulete”. Oamenii de ordine, inspecorii fiscului, cică, i-ar fi verificat. TOŢI ar fi avut autorizaţii în regulă!
Dacă public este puţin e şi mai bine: vor fi mai puţini cei care observă neregulile. Deci, “ploile” nu vor fi tulburate!
Din presă am aflat că și pe la noi ar fi fost niște zile speciale, mai ales, cu folclor. Pe căldura asta, nu-mi dau seamă câtă lume a participat.
Cati Lupașcu se lauda că și la Brăila, lumea se distrează.
Mă intreb și eu ca omul care se mai uită prin ziare, dacă ,prin atâtea locuri lumea petrece, de ce vorbim de tristețe națională?