Sustine Rosia Montana in UNESCO World Heritage
Iubeşte-mă, atunci când o merit cel mai puţin, atunci am nevoie cel mai mult (proverb chinezesc) * Dacă ai privilegiul de a şti, ai şi obligaţia de a acţiona (Albert EINSTEIN, 1879 - 1955) * Viaţa asta-i bun pierdut, de n-o trăieşti cum ai fi vrut (George COŞBUC, 1866 - 1918) * Să vezi până departe este una, să mergi până departe este alta (Constantin Brâncuşi, 1876 – 1957) * Prefer să încerc ceva greu şi să nu reuşesc, decât să încerc să nu fac nimic şi să reuşesc (Robert Schuller, 1926 - ...) * Când moare Speranţa, rămâne Pasiunea (anonim) * Avem nevoie de oameni ce pot visa lucruri care nu exista (John F. Kennedy, 1917 - 1963) * Păsările care se nasc în cuşcă, au impresia că a zbura este o boală (Alejandro Jodorowski, 1929 - ...)

Sunt mai fericit, când îţi pot fi de folos (Zamfir POP, 1953 - 2035)

April Fools Day countdown banner

Cetăţean profesionist

Jurnalist amator

incurabil visător la o lume mai bună, mai dreaptă, mai curată, ... mai umană

Serial poliţist: episodul 1

June 9, 2011 6 Comments

Mă simt protejat într-un oraş european,

dintr-o ţară democratică, în al doilea deceniu al secolului XXI

O nefericită inspiraţie, m-a împins să ies la plimbare, cu puţin înainte de orele opt ale serii. O nefericită inspiraţie, m-a împins să trec pe lângă clădirea Teatrului, pe-colo pe unde este un cuib de ţigani agresivi. Să nu-mi spuneţi că exprimarea mea ar fi jignitoare pentru respectivii. Pentru că, de fiecare dată, musai, măcar unul dintre cei care mişună pe-acolo, indiferent de vârstă, să mi se adreseze răţoit şi să-mi pretindă (nu să-mi ceară, pentru că aia ar fi altceva!) să-l fotografiez, cu dorinţa reală sau doar de a provoca.

Primo tempo: copita lui m-a atins

Astă-seară, prostul, care nu scapă un prilej de a încerca să mă provoace, oriunde mă întâlneşte, era la post. El şi cu încă un derbedeu. Să nu-mi spuneţi că exprimarea mea ar fi jignitoare pentru respectivii. Este doar povestea tristei realităţi dintr-un oraş european, dintr-o ţară democratică, în al doilea deceniu al secolului XXI.

Până acum, am încercat şi am reuşit, mereu, să evit contactul direct cu el, ocolindu-l, retrăgându-mă din faţa gesturilor sale puţoieşti. Sunt prea hârşit ca să mă mai afecteze lipsa de bun simţ sau respect, mârlănia sau obscenităţile, … Dar, ticălosul are o tactică diabolică: se preface civilizat, se apropie vorbind mieros, şi în clipa în care îmi adoarme un pic vigilenţa, îşi repede laba spre părul sau barba mea.

Astă-seară, s-a proţăpit în faţa mea şi nu am mai reuşit să-l ocolesc, pentru că avea un colaborator şi nu aveam cum să ocolesc toată haita. Am fost tras de barbă (dacă nu aveam barbă, oare, de ce m-ar fi tras?!) şi, apoi, încercând să mă feresc de unul dintre ei, lovit de celălalt, îmbrâncit. În cădere, mi-am julit cotul şi am lovit aparatul foto de carosabil.

Secondo tempo: profesionalismul leneşilor

Am sunat la 112 de pe telefonul unui prieten. Dacă avem la mine mobilul în buzunar şi laptopul în raniţa din spate, … Plecasem pentru o simplă plimbare, de relaxare, prin centrul modernizat al unui oraş european, dintr-o ţară democratică, în al doilea deceniu al secolului XXI.

După ce am dat operatoarei toate detaliile necesare, am fost pasat unui poliţist. Din Cluj Napoca. După ce am dat poliţistului toate detaliile necesare, am fost pasat unui poliţist din Turda. După ce am dat şi poliţistului din Turda toate detaliile necesare, am precizat că aştept în faţa clădirii Judecătoriei. După câteva minute, amicul meu a fost apelat de Poliţia din Turda şi a confirmat realitatea apelului şi faptul că aştept în faţa clădirii Judecătoriei.

Vedeţi ce simplă este relaţia dintre un cetăţen în pericol şi poliţistul aflat cu fundul pe un scaun, din birou ori din maşină!

După alte câteva minute, am văzut dubiţa Poliţiei, venind de pe Coşbuc şi întrând spre centru, oprind în faţă la Expres. Le-am făcut semn cu mâna şi am pornit spre maşină. Când mai aveam vreo douăzeci de metri, au pornit şi au oprit mai încolo. Atunci, am bănuit că nu este echipajul solicitat de mine şi m-am întors, prin ploaia care începea, cu durerea din cot (ulterior am constatat că nu este numai o contuzie, ci, şi o julitură!), ca să aştept în faţa Judecătoriei, cum precizasem. Lor li s-a transmis informaţia iniţială, în care spuneam că mă aflu “aproape de hotel”. Deci, discuţiile, a mea cu poliţistul clujean, apoi, cu cel turdean, precum şi a amicului cu alt poliţist turdean, au fost … doar pentru pierderea timpului!?

După ceva aşteptare, dubiţa a pornit şi a plecat în jos. În cele vreo trei minute de aşteptare, nu am observat să coboare cineva din maşină, dar, nici nu am fost permanent cu privirea spre ei. Mi-am masat cotul dureros şi am evaluat stadiul de deteriorare a aparatului foto.

După alte câteva minute bune – pentru mine, au fost secole! noroc că ploaia s-a răzgândit! – la nici o jumătate de oră de la apelul la 112, surpriză:a apărut dinspre sensul giratoriu dubiţa Poliţiei, cu girofarul în funcţiune. Ulterior, am înţeles şi de ce! Alteţele lor nu puteau veni, pe jos, imensa distanţă de vreo două sute de metri! Dacă au observat că eu nu am înţeles că, fiind în serviciul lor, aveam obligaţia să merg eu la ei, … au ocolit centrul şi au venit în faţa Judecătoriei dinspre Castanilor.

După îndelungi insistenţe, cei doi poliţişti – unul fiind agentul şef Iozon (sper că am reţinut bine!) – au acceptat să coboare şi să încercăm să-i surprindem pe atacatori stând la taclale în locul unde stăteau la momentul în care am trecut, crezând că mă plimb printr-un oraş european, dintr-o ţară democratică, în al doilea deceniu al secolului XXI.

Abia în acest moment am înţeles că logica mea nu se potriveşte cu logica unui profesionist, nici în materie de jurnalism, nici de poliţie. De-aceea veniseră cu girofarul în funcţiune, ca să atragă atenţia jmekerilor şi să le dea timp de evaporare!

Actul trei: plângere scrisă

Fără plângere scrisă, Poliţia nu mişcă un degeţel. Am mai avut astfel de experienţe, când am sunat la 112 şi am spus că dă maşina peste mine, drăgălaşul poliţist m-a îndrumat “să merg dimineaţă la Poliţie şi să depun plângere scrisă“. Evident, dacă reuşesc să nu mor strivit de maşină! Am mai avut astfel de experienţe, când am sunat la 112 şi am spus că dă cu pietre după mine “omul civilizat” ( nu am voie să-l jignesc numindu-l derbedeu!), au venit doi poliţişti şi m-au interogat – ca pe hoţii de cai – pentru identificare (se pare că este cea mai grea dintre operaţiile pe care le execută!), ca derbedeul să poată să se depărteze cât mai mult şi ei să nu reuşească să-l prindă. După care, m-au îndrumat “să merg dimineaţă la Poliţie şi să depun plângere scrisă“. Venirea lor la faţa locului, nu-mi dă dreptul nici măcar să obţin un proces-verbal de constatare, necesar în demersurile viitoare, nici cercetările lor nu pot porni. Dacă sun la 112 şi anunţ că pe autostradă se află o maşină oprită şi cinci persoane se fâţâie prin jurul ei … Poliţia nici măcar nu se deranjează!

Dar, când i se scoală unui poliţist să te identifice, … este gata să te încătuşeze şi să te ducă la post. Iar, dacă vreunuia i se scoală să nu-i placă faptul că fotografiezi, îşi va întinde, fără pic de jenă mâna înspre pieptul tău ca să-ţi ia aparatul. Într-un oraş european, dintr-o ţară democratică, în al doilea deceniu al secolului XXI

Acum, înţelegeţi titlul postării?! Dacă nu, reveniţi ca să aflaţi alte detalii, în episodul următor!

Singura şansă ca să fii allways protejat în Turda, oraş european, dintr-o ţară democratică, în al doilea deceniu al secolului XXI, este să ai aripioare!

Pentru edificare completă, citeşte toată seria de postări:

Serial poliţist: episodul 1 Serial poliţist: episodul 2 Serial poliţist: episodul 3

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , Viata ca o gluma

6 Comments → “Serial poliţist: episodul 1”

  1. ZamPop 6 years ago  

    #Dana: Poliţiştii, ca şi orice bugetivor, nu şi-au făcut datoria cum trebuie, nici când aveau potop de salarii, indemnizații, alocaţii, … Acum, se şi răresc. Nu se va observa pe teren pentru că se răresc cei din birouri.
    Repet: nu mă refer la TOŢI poliţiştii – onoare celor care îşi fac meseria l modul serios! – ci, la … TONŢI.

  2. Dana 6 years ago  

    Am ajuns demult la concluzia ca trebuie sa ne bazam (doar) pe noi in situatii critice. Tiganusii aurolaci si jmecheri sunt foarte agresivi. Cel mai intelept lucru e sa-i ocolesti (cum se zice, treci pe trotuarul celalalt si adopti strategia minimei rezistente). In mod normal, pentru cazurile de “confruntari inevitabile”, m-as baza si pe politie (nu pe “civilii” din jur), dar cu cat politistii se imputineaza si sunt mai prost platiti si mai nemultumiti… parca nu mai poti conta pe promptitudinea lor, nu?

  3. ZamPop 7 years ago  

    # Durel: Eu regret că ne-a minţit Brucan. Nu 20, ci, 30. Şi nu număraţi din 1990, ci, din 2012.

  4. Daurel 7 years ago  

    Suntem pe cont propriu.Uneori regret ca n-am arma…

Trackbacks For This Post

  1. Tăcute imagini miercuriene (14) - 6 years ago

    [...] strategic, dacă reuşeşti să nu-i freci cu plasa, se-ngrijesc ei să te provoace cu [...]

  2. Serial poliţist: episodul 1 | Stiri Bloggeri Din Romania - 7 years ago

    [...] from: Serial poliţist: episodul 1 This entry was posted in Uncategorized and tagged ajutor, gânduri, minune, mobilizare, [...]

Leave a Reply

ZOL - Zamfir On Line