Sustine Rosia Montana in UNESCO World Heritage
Iubeşte-mă, atunci când o merit cel mai puţin, atunci am nevoie cel mai mult (proverb chinezesc) * Dacă ai privilegiul de a şti, ai şi obligaţia de a acţiona (Albert EINSTEIN, 1879 - 1955) * Viaţa asta-i bun pierdut, de n-o trăieşti cum ai fi vrut (George COŞBUC, 1866 - 1918) * Să vezi până departe este una, să mergi până departe este alta (Constantin Brâncuşi, 1876 – 1957) * Prefer să încerc ceva greu şi să nu reuşesc, decât să încerc să nu fac nimic şi să reuşesc (Robert Schuller, 1926 - ...) * Când moare Speranţa, rămâne Pasiunea (anonim) * Avem nevoie de oameni ce pot visa lucruri care nu exista (John F. Kennedy, 1917 - 1963) * Păsările care se nasc în cuşcă, au impresia că a zbura este o boală (Alejandro Jodorowski, 1929 - ...)

Sunt mai fericit, când îţi pot fi de folos (Zamfir POP, 1953 - 2035)

April Fools Day countdown banner

Cetăţean profesionist

Jurnalist amator

incurabil visător la o lume mai bună, mai dreaptă, mai curată, ... mai umană

Serial poliţist: episodul 3

June 25, 2011 3 Comments

Mă simt protejat într-un oraş european,

dintr-o ţară democratică, în al doilea deceniu al secolului XXI

Nici vorbă. Nu s-a întâmplat nimic deosebit care să transforme titlul şi subtitlul de mai sus în realitate. Dimpotrivă.

Poliţia locală nu mi-a mai trimis săptămânalul raport de activitate. Din punctul meu de vedere, nu este o chestie gravă – nu ştiu câţi îl citeau de la mine de pe blog! – dar, este o dovadă a faptului că actuala Poliţie locală nu mai este … comunitară! Este a localului (care?!), a primarului, a parcărilor, … nu a Cetăţeanului!

Ulise a fost victima unui nou atac din partea câinelui agresiv, lăsat liber de la casa de pe str. Călăraşi nr. 44. Am reclamat la Poliţia locală. Nu am primit, încă, nici un răspuns. Dar, un vecin, care a fost martor ocular la mai multe astfel de atacuri, mă ceartă că „nu ţin cont că femeia aceea este o amărâtă”. Deci, nu contează că am atenţionat-o de mai multe ori după repetate agresiuni din partea câinelui agresiv lăsat liber, … Nu am discutat, niciodată, faptul că, mergând pe această stradă, mă împiedic de găinile sau de oaia respectivei.

Biroul leptopiseţului la Durgău

De la Poliţia … poliţie, am aflat că a fost identificat derbedeul care m-a agresat, în mod repetat, ca distracţie (!?), dar … cică “nu are bani“! Adică, să rămân, bine-mersi, cu zecile de momente penibile, în care l-am rugat de multe ori să mă lase în pace, să-şi vadă de treabă, am reuşit să mă feresc de gesturile lui nesimţite şi fără aparatul de fotografiat pe care mi l-a distrus, ca distracţie (!?)? Mă tem că nu pot accepta şi mă voi adresa instanţei judecătoreşti, urmând ca acolo să se decidă rezolvarea “distracţiei” Busuiocului. Mai ales spre învăţătură de minte. A lui şi a altora de teapa lui.

Aceeaşi sintagmă: “nu te gândeşti că omu’ e amărât“, am auzit-o şi referitor la derbedeii îmbrăcaţi în uniforme de securitişti de la Solaris sau de la Billa. Atunci, nu am deschis proces penal, şi nu m-am constituit parte civilă, pentru că reuşisem să protejez aparatul (după incidentul de la Solaris, l-am reparat cu ajutorul unui amic şi plata serviciului a fost prin reciprocitatea serviciilor), dar, acum, aparatul este deteriorat iremediabil. Iar, flăcăul Busuioc, îşi făcuse obiceiul din a-mi amărî trecerile prin apropierea lui. Conform sfatului unui comentator pe blog: să ocolesc zonele rău famate (vorbim de centrul oraşului european!) şi apropierea de localuri aşijderea (trecusem pe lângă Teatrul municipal!)!

Democraţia românească turdeană mi-a mai dat o mostră: un jmeker valutist (o activitate perfect legală, ce plm!?) mi-a citat din opera maistrului presei locale. Cică, printre altele aş fi „păduchios”, deşi, nu ştiu să-şi fi băgat vreodată nasu’n curu’ meu, ca să aibă vreo dovadă că a găsit păduchi. Probabil, că se referea la păduchii care se lăfăie în sigura încreţitură a creierului său? Dacă are vreunul. Mă refer la creier, evident, nu la obraz. Dar, democratic este ca el să strige – în public – mascări şi eu să mă depărtez. Nu am dreptul să-i bat obrazul pentru că … mă bate (este singurul argument pe care îl ştie acest gen de animale) şi Poliţia nu stă niciodată prin apropierea lor. Ca să nu-i deranjeze în activitate?!

Să-l învăţăm de mic ... europenismul balcanic

Paparazzi? Deloc. De curând, într-o discuţie pe blog, am refuzat să accept că aş fi un paparazzi (de fapt, la singular este paparazzo). Pentru că termenul “paparazzi” desemnează fotografii care, la limita legalităţii sau, chiar dincolo de ea, fac fotografii neacceptate de subiecţi, aflaţi, de regulă, pe zone private. Ceea ce nu este cazul la mine! Eu nu calc legea nici la fotografiere, nici la utilizarea fotografiei. Faptul că tu aplici “legea personală”, nu are relevanţă, atâta timp cât eu mă aflu în spaţiul public. Teoretic este simplu: atâta timp cât sub tălpile mele este spaţiu public, eu pot să te fotografiez, pe tine, în casă, în pielea goală. Dacă nu-ţi convine, te îmbraci, închizi uşa sau îţi faci gard înalt. Abia când, pentru a te fotografia, am atins gardul proprietăţii tale, putem discuta dacă am dreptul de a te fotografia. Dreptul la imagine sau la intimitate se discută abia când eu folosesc imaginea cu tine în conjuncturi care-ţi lezează demnitatea. Prezumţia de nevinovăţie a mea, nu-ţi permite să mă agresezi când fac fotografia. Dar, să nu uităm că suntem în România şi, dincolo de faptul că totul e relativ, la noi, până şi legea e răsucibilă. Nici o lege nu-mi interzice să fotografiez în spaţiul public, dar, la un eveniment public, din spaţiul public, militarul – din garda care urma să dea onorul – îmi vorbea despre intimitatea lui şi nu era de-acord să-l fotografiez, decât cu aprobarea … onor prostimii sale!!! Pe planul real, situaţia este cam aşa: habar n-avem de prevederile legale şi, de fapt, nici nu ne interesează. Dacă mie mi se scoală spre dreapta, aceasta este legea. Tu, trebuie să o şti şi să o respecţi, pentru că eu am dreptul, în numele aceste legi ad-hoc, să te agresez verbal sau fizic, ca la uşa cortului. Doar, suntem ROM-âni, ce plm?!

Ce să mai lungim vorba? Devenim, tot mai mult, un popor de romârlani şi, din nefericire, ne mândrim că această ispravă.

Acum, înţelegeţi titlul postării?! Dacă nu, reveniţi ca să aflaţi alte detalii, în episodul următor!

Singura şansă ca să fii allways protejat în Turda, oraş european, dintr-o ţară democratică, în al doilea deceniu al secolului XXI, … este să ai aripioare!

Pentru edificare completă, citeşte toată seria de postări:

Serial poliţist: episodul 1 Serial poliţist: episodul 2 Serial poliţist: episodul 3

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , Viata ca o gluma

3 Comments → “Serial poliţist: episodul 3”

  1. ZamPop 6 years ago  

    # Alm: De pe lângă izvoarele Istrului şi până pe-aici, spre vărsare, e cale luuuuuungă. Nu peste tot Dunărea este albastru. Uneori, e albastră doar … situaţia!
    Ţiganii nu au nici o vină: noi i-am încurajat să ne fure, să ne scuipe, să ne spurce, … Noi i-am “integrat” cu saci su haine şi alimente, cu bani nemunciţi, cu porcării nepedepsite, … Poliţia m-a informat că ţiganul care mi-a stricat aparatul foto “nu are bani”! Deci, … de-aceea, nici nu mi-a răspuns la plângerea depusă!

  2. Alm 6 years ago  

    boierule draga , io abia amu citii pe aici pe la matale , despre intaplarile din orasul european Turda . Cel putin cea cu tiganii e prea de tot ! Chiar nu se poate face nimic ? nici daca s-ar face plangere la Strassbourg? stiu ca pare aiurea ce zic dar noi romanii de incadram cu brio intre cei care suport acu stoicism toate rahaturile facute de alti .

Trackbacks For This Post

  1. Serial poliţist: episodul 3 | Stiri Bloggeri Din Romania - 6 years ago

    [...] Serial poliţist: episodul 3 This entry was posted in Uncategorized and tagged chestie-grav, doilea-deceniu, gânduri, [...]

Leave a Reply

ZOL - Zamfir On Line