Ieri, am primit un telefon. De la un număr care nu era în agenda telefonului meu. S-a prezentat şi mi-a spus că “trebuie” să merg la Câmpia Turzii, pe strada X, la numărul Y, să-l caut pe domnul Cutare şi să-i spun cum mă cheamă. Am procedat conform instrucţiunilor primite şi … pentru că am ştiut cum mă cheamă, am primit un pacheţel. Adus de cineva care, tocmai, sosise din Spania.
Colet prin curier
În pacheţel, am găsit un borcan cu două sute de grame de nes, desfăcut! (adică, desigilat! mi-am zis că nu-i pagubă: şi-o fi făcut solul o cafea, obosit! să-i fie de bine!) şi o pungă pe care era lipită o etichetă: “Pentru Ulise“!
Plus un bileţel, pe care, un cunoscut, cel care a trimis, printr-un vecin de-al lui, pacheţelul, îmi scrie: “Zamfire, îmi plac blogurile tale şi când voi veni acasă, cam prin august, te voi ruga să mă înveţi şi pe mine“.
Acasă, am avut parte de alte surprize: punga conţinea hrană pentru câini, iar, borcanul nes şi … o bancnotă de cincizeci de euro (de-aceea fusese desigilat!).
Deci, în august nu voi mai merge să vizitez Thailanda, pentru că am de lucru la Câmpia Turzii!
Metode conspirative
Nu este prima oară când păţesc aşa ceva. Altă-dată, a trebuit să comunic unei braşovence adresa mea poştală şi … am tras două cartuşe de ţigări. Din eroare! Pentru că expeditorul îi ceruse să-mi cumpere din “duty free” două pacheţele de tutun de pipă! Doamna era disperată: o pot ierta pentru greşeală?! Am iertat-o, pentru că nu e prima femeie care îmi greşeşte!
Sau a trebuit să merg la Cluj Napoca, să accept o cafea cu taclale, pentru “doar” o sută de euro! În altruismul şi mărinimia mea … am trecut cu bucurie Feleacu’. Chiar de mai multe ori, de-atunci, pentru că mi-a plăcut cafeaua tăclăluită!
Concluzie: cresc rândurile PSD Zamfir, pentru că, datorită modului în care îmi gestionez blogurile, aduc bucurii cititorilor. Unora dintre ei, evident. Oameni care ţin să-mi demonstreze, în cele mai diferite forme, că îmi sunt Prieteni Sinceri Devotaţi! Nu este vorba nici de plată, nici de mită sau “foloase necuvenite”, ci, de simple cadouri, nesolicitate. Decât prin calitatea postărilor de pe bloguri!
Semnul de apreciere pe care l-am primit ieri are o valoare imensă prin faptul că a sosit la numai câteva ore după ce un prostfesionist, beneficiind de munca mea ca să-şi poată realiza articolele pentru care primeşte salarii de la două organe, a decis: eu scriu la ziar, tu scrii … nicăieri! Nepoliticos cum sunt, l-am rugat să nu vorbească prostii în public. Nici nu l-am băgat în mă-sa (nici măcar cu scuzele de rigoare!), nici nu i-am spus că e fiu de fost preşedinte de sindicat de pe vremea lui Ceauşeşcu!
Update: ca să-i tai macaroana impertinentului, m-am făcut coleg cu el (deşi, noi am mai lucrat la acelaşi ziar, împreună, dar … nu-i fudul dacă nu-i destul!): am publucat o ştire pe prima pagină a ziarului “lui”!
Să mai spuneţi că nu am succes “financiar” cu blogurile! Deci, mă pot considera şi eu “jurnalist profesionist“, chiar dacă nu mulg de la nici un buget, local, judeţean sau naţional, pentru publicitate, reală sau mascată.
Odată cu toamna a sosit şi o veste despre o poveste cu un concurs. Cică se caută blogarul anului. Cel mai talentat. Care are superblogul cel mai ssuper dintre toate.
Sancta stupiditas
Observator gastronomic la altitudine
Poz(n)e ghirişene – bonus
Colţul guralivilor