Primesc, de multe ori acest reproş, în diferite versiuni, de la “Nu aşa se vorbeşte!” (îmi spune cel căruia îi explic că nu-i plătesc dacă nu îmi dă produsul/serviciul solicitat de mine!), “Nu striga la mine!” (îmi spune cel căruia îi repet – a treia oară, mai accentuat! – că nu-i accept gogomănia!) şi până la “Eu am vorbit frumos cu tine!” (îmi spune cel care mă gratulează cu “drăguţă” şi-i îi spun că e nesimţit!) sau supremul reproş “Ce ai cu mine?” (îmi repetă oricine, dacă îi spun că nu sunt de-acord cu lucrurile neadevărate pe care le debitează fără jenă!)!
Nu contează contextul, nici măgăriile pe care mi le spui cu nonşalanţă, nici lipsa crasă de bun simţ cu care mă “onorezi”. Important e să nu-ţi explic că m-ai minţit, să nu-ţi aduc argumente că nu ai dreptate, să nu refuz ce îmi dau tu, chiar dacă nu îmi place!
Felul meu de a vorbi este clar, răspicat, tare. Nu bălmăjesc, ca tine, cuvintele în şoaptă, fără să mă deranjeze că nu le auzi. Nu mi-e jenă că mă aude nu-ştiu-cine, pentru spun lucruri adevărate, corecte, bazate de logică, documente, argumente. Şi, ce dacă!
Sunt total “necioplit” şi n-am “manere”: la mine, da este DA, nu este NU, mâine este, 100% şi absolut sigur, MÂINE, ora patru după-masă este, sigur şi exact, ora 16 de pe ceas! Şi, culmea “obrăzniciei”, pretind acelaşi lucru şi de la celălalt! Nu ştiu să scuip coji de seminţe în jurul meu, nu-s capabil nici să ţin isonul la bătură, … Nici nu-mi terfelesc obrazul ca să-ţi ciordesc un leu!
Mă întreabă vecinul din curtea alăturată , la mine în curte: “Ce facem cu astea?”. Şi “l-am jicnit” întrebându-l: De ce îţi bagi nasul în treburile curţii în care nu locuieşti? Tot aşa l-am jignit când l-am întrebat: Ce cauţi în pod la mine? Sau în curtea interioară.
Se răţoieşte la mine, hăţindu-mă de mânecă, controlorul de la STP-RATL pentru că am pozat staţia de autobuz. “Pe mine să nu mă fotografiezi!”. Atunci, de ce stai în staţie?! Du-te într-un atelier de croitorie şi nici măcar … nu te văd!
Mă ameninţă un nesimţit în uniformă de “security”, pentru că am fotografiat lacătul de pe poarta pieţii: “Îţi iau aparatul!”. Şi eu trebuie să spun “mulţumesc pentru răţoială“, în loc să chem Poliţia?!
Nici muncitorii – care lucrează prin centru – nu-s mai breji. Dacă nu se răţoiesc când fotografiez lucrările pe care le execută în doru’ lelii, este musai să verse torente de apostrofări, pline de … lipsa elementarului bun simţ. Eu îmi văd de treabă. Ei, plătiţi din banul meu, nu au acest drept!
Tot aşa, am vorbit cu un stomatolog şi, pentru că a citit pe blogul lui Ulise o glumă despre stomatologi, s-a simţit “jicnit” că “mă leg de breasla lui” şi că “el munceşte pentru netoţi ca mine”! I-am mulţumit pentru categorisire. Deşi, eu nu vorbisem deloc despre el. Doar citasem percepţia generală despre … breasla din care face parte! Eu nu m-am simţit lezat când beţivi behăiau la apariţia mea. Îşi dădeau examenul de … ţapi. Eu, fiind Om, îi ignoram.
Într-un cafe bar, unde ştiu că serviciul este mizerabil, dar, are wireless, am plătit cafeaua. Am cerut să nu mi-o aducă la masă, pentru că am de lucru pe computer. Nu aveam timp să parlamentez, iarăşi, despre calitatea penibilă a serviciilor lor. Gheorghe, beat, între două împulăieli, nu comentează. A trebuit să-i spun de trei ori fetei că nu vreau decât un singur lucru: să nu mă bată la cap! Era foarte revoltată: ea vroia … Nu ştiu exact ce, pentru că pe mine nu mă interesa!
Nu mă mir, pentru că pe patronul ei, “l-am “jicnit” pretinzând să nu-mi mai spună “drăguţă”, înainte de a se culca cu mine. Ce revoltat a fost: eu v-am vorbit politicos! Eu nu, vezi, Doamne!
La fel şi cucoana de la acel atelier foto, unde am renunţat să-mi fac pozele. Ulterior, zoţul ei m-a apostrofat: Nu aşa se vorbeşte cu o femeie! M-am tooot gândit la discuţia avută cu “doamna”, dar, nu am găsit nimic să-mi reproşez. În afară de faptul că nu i-am spus: “Da, dragă!” şi nu am acceptat să plătesc ce nu vroia să facă! E clar că “am jicnit-o” şi p-asta! Dar, dacă zoţul ei aşa a învăţat-o, ce pot eu face … Eu nu-i eram decât client. Nu dau bani, idacă nu obţin ce am nevoie!
O altă vecină, din curtea comună, depune la Primărie o declaraţie, utilizând şi numele meu şi falsificându-mi semnătura, ca să taie un copac din dreptul geamului … meu! Deşi, discutasem şi îi precizasem că accept tăierea copacului numai la nivelul ceternei. Nu avea sens să-i explic faptul că balansul copacului în timpul furntunilor nu este periculos, tuia fiind foarte elastic! Ea voia să-l taie şi, mai ales, să-mi arate că o doare în c…ot de părerea mea.
Acum, va trebui să deschid un proces, în care să se stabilească cine îşi permite să facă cereri în numele meu, plastografiindu-mi semnătura. Ca şi împotriva celeilalte vecine, care crede că răţoielile beţivului ei mă vor face să accept la infinit să-mi folosească pivniţia. Convinsă că mi-ar fi frică de beţiv? Deloc, doar mi-e scârbă de el! De ei, pentru că se antrenează reciproc în “amabilităţi” cu parfum de … Ovidiu. Sau, Iancu, uneori. Faţă de ei, eu sunt un handicapat pentru că nu beau!
Ca şi cel care mă face să stau în centrul oraşului, mai bine de o oră, cu raniţa în spate (cu mâncare pentru drumul la Cheile Turzii şi cu laptopul pe care să-şi vizualizeze imaginile de pe un CD!) şi cu Ulise în Soare, uitând ce ne înţeleseserăm, … Când m-am săturat de aşteptare şi am plecat acasă, “s-a simţit părăsit”! L-a deranjat, chiar foarte tare, când am încercat să-i amintesc că una am vorbit NOI şi alta a făcut EL! Nu asta îl interesa!
E clar că nu ştiu vorbi frumos!
Pentru că vreau ce am dreptul, pentru că vreau adevărul, pentru că vreau bunul simţ, vreau să mă bazez pe cuvântul tău şi să-mi dai ce-mi promiţi, … Exact aşa cum tu aştepţi şi pretinzi ca eu să mă ţin de cuvânt!
Nu ştiu de ce ţin morţiş să fiu “nebun” şi nu vreau şi eu unul din “drepturile” pe care le au toţi şi nu le contestă nimeni: dreptul la minciună, dreptul la nerespectarea cuvântului dat, dreptul la ignorarea regulilor şi legilor,dreptul la făţărnicie, … şi, mai ales, dreptul la mitocănie!
Colţul guralivilor