Blog de blogger – Zamfir

Cu durere în suflet vă anunţ că nu sunt singurul agresat de nesimţirea poliţienească. Pentru că nu este vorba de întâmplări, accidente, ci, este vorba despre o mentalitate. Poliţistul de azi din România democratică nu reuşeşte să iasă din pielea miliţianului, care trebuia să te împiedice să mişti în front.

Cu durere în suflet vă anunţ că nu numai la mine pe blog comentariile încep cu “da’, ce i-ai făcut/zis miliţianului de a fost măgar?”. Ne merităm soarta dacă acceptăm că un om plătit să supravegheze modul în care se respectă legea ar avea dreptul, ca răspuns la ceva spus/făcut de tine, ar avea dreptul să fie mojic, să îţi arate dispreţul său autoritar.

Acum, când scriu aceste rânduri, este trecut de ora zece seara cu mai bine de o jumătate de oră. Pe stradă urlă sirena poliţiei. Aşa cum a urlat şi acum vreo zece minute. Ce contează că legea le interzice utilizarea sirenei după orele 22?! Îşi fac datoria? Nici vorbă, pentru că pe aceeaşi stradă, peste zi, se circulă cu viteză, nu numai cu peste 50 de km/oră, ci, chiar cu peste o sută. Pe aceeaşi stradă, la trecerea de pietoni, trebuie să te uiţi bine de tot, să te asiguri că sigur va opri maşina înainte de a trece tu, ca să nu ajungi la spital pe post de victimă.

Nu poţi merge pe unde ai chef, respectând legea, pentru că te opreşte burtosul în uniformă şi te ameninţă cu cătuşele din dotare. Fără să mai piardă vremea cu prezumţia de nevinovăţie. Din partea lui! El nu este vinovat niciodată, oricâte abuzuri ar face. Nu poţi merge liniştit pe autostradă pentru că trebuie să grijeşti de tolomacii care cerşesc benzină (au fost prea proşti să-şi cumpere înainte de a ajunge pe autostradă!) timp de vreo două ore şi pe poliţişti nu-i interesează pentru că e prea cald pe-afară din birou. Nu poţi fotografia maşina poliţiei, pusă aiurea pe trotuar, că-i sare muştaru’ la jendaru’. Apoi, şefu’ lor zice că-i bine aşa! De fapt, ignorarea prezumţiei de nevinovăţie mi-a fost explicată mai demult de un poliţist! Read more…

Poate, vă mai amintiţi păţania mea cu poliţistul foarte zelos. Cel care se uţupea să mă identifice, musai cu buletinul în faţă, ameninţându-mă cu încătuşare şi ducere la post, pe motiv că aş putea fi o … victimă! Astăzi, am întâlnit reversul: poliţişti pe care nu îi doare nici în c…oate, nici în genunchi, de Cetăţeni! Poţi să-i anunţi de evenimente: dacă nu li se scoală … şefu’ de pe scaun, nu-i interesează de posibile victime!

Filmul evenimentelor:

Scena 1: ora 10,33

observ vânzoleală pe autostradă, o fată urcă de sub pod şi merge la o maşină staţionată, apoi, şi un băiat;

mai târziu coboară băiatul cu un bărbat care pare a fi maghiar, dar, ştie doar germana;

de la el aflu că sunt în “pana prostului”!

Scena 2: ora 10,55

Sun la 112, povestesc despre riscul de accident creat de cinci şmecheri care se plimbă în jurul maşinii staţionate pe autostradă. Operatoarea (nu ştiu cum o cheamă pentru că nu se poartă minimul bun simţ, deci, nu s-a prezentat!) îmi spune că nu are ce face, îmi explică inutilitatea tentativei mele de a vorbi cu Poliţia, dar, îmi face legătura. Vorbesc cu un poliţist (de la Cluj Napoca, Arad sau Bobohalma?! nu ştiu cum îl cheamă pentru că nu se poartă minimul bun simţ, deci, nu s-a prezentat!), care îmi răspunde la problema mea cu un “bine“. Read more…

Deşi, vigilenta poliţie română m-a depistat din nou, de astă-dată ca traficant (eram în trafic rutier!), am scăpat numai cu nişte tracasări minore (abia dacă au depăşit vreo zece minute, un mizilic pe lângă ce mi s-a propus!).
În fapt

Tocmai reuşisem să cobor pe un torent, din pădurea de la marginea şoselei, aproape de Cabana Buru, fericit că eram întregi, atât eu, cât şi Prietenul meu, punând capăt momentului de rătăcire (la propriu!), când am fost depistat de super vigilenţii noştri poliţişti. Făceam ceva nepermis (în mintea lor, rămasă de pe vremea când erau miliţieni!): mergeam agale, în afara părţii carosabile (au avut bunul simţ să recunoască!), cu o oră înainte de miezul nopţii.
Read more…

Cine a fost Pirus şi de ce i-a rămas în istorie victoria, nu este greu de aflat. Mai ales că, de la inventarea wikipediei, nici măcar nu trebuie să te ridici de pe scaun, să mergi şi să cauţi în bibliotecă, apoi, să răsfoieşti, … Acum, dai click aici şi afli!

Cu ceva ani în urmă, fiind membru în conducerea unui sindicat, am primit o mică atingere peste cap de la un director. L-am dat în judecată. Ceilalţi doi directori, care fuseseră de faţă (unul chiar a sărit de la locul lui şi l-a prins în braţe pe agresor ca să-l potolească!), nu au avut nici o jenă să mintă la Judecătorie. Chiar dacă juraseră pe Biblie că vor spune numai adevărul! Ca urmare, “reclamaţia mea nu s-a confirmat”!

Mulţi m-au întrebat, după aceea, ce am câştigat? Nimic! La prima vedere. La o analiză a urmărilor, exact ce mi-am dorit: tovarăşul Domn Director nu s-a mai atins de nimeni. Înaintea procesului pierdut de mine, îi bătea pe cei mai tineri, în spatele halei, ca şi cum i-ar fi fost copii sau … argaţi! Eu, asta urmărisem prin proces: să îl fac să nu mai bată pe nimeni!

Tovarăşul Domn Director a avut o victorie asupra mea! Cu care nu s-a putut lăuda, De care nu s-a putut bucura. Câştigase procesul. Dar … Pierduse posibilitatea de a-şi mai satisface orgoliul bătând subalternii! Câştigase a la Pirus!

Read more…