Când lucram printre mecanici şi soferi, era antologică o vorbă. Se spunea celui care pretindea a şti mai mult decât putea dovedi, în materie de meserie. Era sub forma unui pretins dialog între Înfumurat şi Meserie. “Meserie, te halesc!” – o ameninţă prostul. La care, Meseria îi răspunde: “Haleşti p…, că pe mine nu mă cunoşti!”. Un coleg din mass-media a păţit o chestie, care, dacă nu ar fi o exprimare jalnică a rahatului în care trăim şi pe care îl numim “democraţie originală adusă de ilici” (pentru aşa ceva au murit tineri în decembrie ‘89?), ar fi demnă de invenţiile scurse din pana măiastră a lui Nenea Caragiale! Mereu (prea) actualul Caragiale!
Undeva, cândva, prin ianuarie 2010, la noi în urbe se întâmpla un concert de muzică folk. Lume bună, invitaţi, Doru Stănculescu, Mircea Baniciu, Adrian Sărmăşan… Ce mai, folk de folk… Parte din materialul filmat la manifestare în ianuarie, l-am postat şi pe youtube.com.
Interesant e că în urmă cu câteva zile, cutia poştală virtuală a apartamentului virtual cu două camere G+P+F ce ni l-am „tras” în lumea virtuală, semnala un mesaj. Deschidem cutiuţa şi… „su’priză”! O să redăm mesajul primit, însă nu dăm numele expeditorului pentru a-i proteja, cât de cât, identitatea (unii zic că pentru a nu-l face de râs) dar în rest nu am intervenit in text, nici măcar la nivel de diacritice. Iată mesajul:
„Buna, ma numesc [...] si ma ocup de video-urile lui Adrian Sarmasan pe Youtube. As vrea sa va rog sa stergeti videorile pe care le-ati pus cu Adrian.
Nu ati cerut acordul verbal sau scris al cantaretului pentru a pune aceste piese.Copyright-ul da proprietarului dreptul exclusiv asupra prorietatii intelectuale de a reproduce, distribui, executa sau afisa munca sa ca rezultat al unui efort creativ independent.
P.S. Va multumesc, anticipat, si va asigur ca piesele cele mai reusite din acest turneu vor fi puse pe Youtube in timpul cel mai scurt. Daca aveti alte nelamuri sau dubi de cele scrise mai sus, va rog sa-l contactati pe Adrian Sarmasan.
Cu respect, [...].”
Încă înainte a ajunge la partea „cu respect”, deja parcă vedeam tastatura scriind singură răspunsul. Pentru a nu o scăpa total de sub control, am zis că să o şi ajutăm un pic să scrie mai repede. Şi iată ce-a ieşit la repezeală (tot fără să intervenim în text, cu excepţia scoaterii „semnăturii”):
„Deci:
1. nu gasesc absolut niciun impediment in a sterge cele doua postari in care apare Adrian Sarmasan.
2. daca dvs. va ocupati de video-urile lui adrian Sarmasan pe youtube sa inteleg ca le pot posta pe alte site-uri? (glumeam doar…)
2′. sa inteleg ca ati trimis acest tip de mesaj tuturor care au postat pe youtube fisiere video in care apare Adrian Sarmasan?
3. nu stiu sa fie vorba de un turneu sau altceva, ci a fost un spectacol la reusita caruia au colaborat autoritatile locale (DECI FACUT DIN BANI PUBLICI!)
4. eu am fost prezent la acel spectacol in calitate de jurnalist la un eveniment in care erau implicati bani publici, un spectacol la care Adrian Sarmasan a consimtit sa fie filmat (nu a interzis acest fapt in mod expres nici Adrian Sarmasan nici organizatorii, pentru ca daca ar fi fost interzis, nu s-ar fi filmat si nu s-ar fi fotografiat)
4′. cum ramane cu televiziunile care au filmat spectacolul? le-a interzis si lor difuzarea sau nu?
5. nu am cerut acordul verbal nici scris al lui Adrian Sarmasan la fel cum nu i-am cerut acordul daca sa imi scriu sau nu articolul, cel putin din doua motive: nu lucrez pentru Adrian Sarmasan si daca Adrian Sarmasan nu voia sa fie mediatizat, ar fi interzis accesul presei; si aici ma vad nevoit sa repet: imaginile au fost filmate in calitate de jurnalist (cu obligatia de a mediatiza evenimentul din care a facut parte si Adrian Sarmasan) si nu in calitate de persoana fizica.
6. daca uploadam imaginile in care apare Adrian Sarmasan in contul de pe youtube al publicatiei pentru care lucrez statea altfel situatia?
7. va inteleg pozitia, dar ceea ce nu inteleg este daca este din propria dvs. initiativa sa este o solicitare a lui Adrian Sarmasan.
8. in cazul in care gasiti oportun sa imi raspundeti la unele dintre intrebarile de mai sus, as citi cu placere aceste raspunsuri (pana atunci scot fisierele din zona publica a site-ului)…”
Chiar dacă mirosea uşor a furtună în pahar cu apă, măcar să ştim a cui e apa şi al cui e paharul. Până una alta, însă, următorul mesaj primit suna aşa:
„Nu te rog asta pentru ca as vrea sa fiu mai cu mot. Ma ocup de videourile lui Adrian doar pentru ca-l admir. Deci nu-ti cer acest lucru pentru ca as avea de castigat bani sau altceva, pentru ca ai scoate tu videourile.
Nu am cerut persoanelor sa stearga videourile cu Adrian, insa in acest video Adi considera ca nu a cantat bine si m-a rugat sa iau legatura cu tine, daca poti da jos acele videouri.
P.S. Adi vrea sa vorbeasca cu tine, daca poti sa-mi dai numarul sau sa-l suni, a spus ca nu mai are numarul tau”…
Hopa… Oricum intenţionam convorbirea telefonică sugerată, dar acest mesaj părea să ducă situaţia înspre o zonă uşor previzibilă. Cu toate acestea, am răspuns: „mersi de informatie!
oricum aveam intentia sa iau legatura cu Adrian Sarmasan astazi.”
Acuma chiar discuţia telefonică nu o avem, nici transcriptul, dar ideea desprinsă din discuţie următoarea: „Hai, Marian, chiar voiam să vorbim. Vai, da’ prea tare l-ai luat pe copilul ăla, că e un puşti. Eu de fapt voiam să fac cumva să iau legătura cu tine sau să îţi transmit rugămintea de a scoate video-urile alea că nu îmi place cum au ieşit şi eram şi eu obosit. E o rugăminte de-a mea”. „Ok, nicio problemă, doar că nu înţelesesem foarte concret despre ce era vorba exact şi chiar voiam să luăm legătura”.
Deci cam cum intuisem: o furtună într-un pahar cu apă. Ce n-am înţeles, totuşi: de ce-i vine aşa greu lumii să explice în cuvinte simple şi puţine ce vrea de fapt?
Îmi amintesc de acel concert. Ceilalţi, nume recunoscute pe plan naţional, au cântat degajat, de parcă le făcea plăcere să încânte publicul. Vedetele de Turda şi-au executat, la propriu şi la figurat, piese de pe listă şi … atât.
Deci, nu mă mir că nu le place cum au ieşit în filmări. Nici publicului nu i-a prea plăcut cum au ieşit pe scenă.
Cum, trebuia să fie de vină cineva, l-au ales pe cel care a filmat “fără aprobare”! Într-un spectacol public, pe scena teatrului, … Ceilalţi artişti se aranjau – când sesizau că sunt fotografiaţi – ca să ofere imagini deosebite.
D
emersul adjunctului artistului mi-a amintit de cel al unei precupeţe. În piaţă, s-a răţoit la mine: Nu ai voie să mă filmezi fără acordul meu! Am fost curios şi am întrebat-o de unde ştie despre o atare interzicere. Aşa e legea! – s-a răţoit iar leliţa. Iar am fost curios şi am întrebat-o despre care lege este vorba. S-a înmuiat ca ceara de la lumânarea uitată pe prispă în bătaia Soarelui şi a recunoscut: Nu ştiu!
Dar, nu e de mirare. Oameni puşi să vegheze la respectarea ordinii sunt primii care habar n-au de lege şi, atunci, îşi construiesc singuri norme, pe care le impun cu nesimţire. Aşa cum au făcut derbedeii îmbrăcaţi în uniforme de “security” de la Solaris ori Billa.
De ce să ne mirăm de derapajele comportamentale ale unora pentru care “ţeava” este argumentul suprem?!
Amintiţi-vă de adevărata “campanie de presă” dusă de javra lătrătoare la democraţie, pe motiv că i-am deranjat intimitatea când l-am fotografiat …
în parc, la un eveniment public sau pentru că am fotografiat nişte tineri care lipeau manifeste (parcă, aşa se numesc hârtiile pe care le lipeşti pe furiş prin oraş?!) pe stâlpi, fără să observ dacă pe poponeţul uneia dintre fete ar scrie că este fată de impertinent cu ifose de democraţie! De unde să ştiu eu care îi sunt fructele nenumăratelor căsătorii sau concubinaje …
Pozele cu care agrementez textul, le-am făcut fără să cer aprobare, nici de la Marcel Pavel, nici tinerelor spectatoare, nici de la Ana Sevan, nici chiar de la Primarul Câmpiei Turzii (care – încă – îmi mai răspunde la salut! poate, pentru că suntem colegi întru blogoreală?!).
Vorba aia: Democraţie, te halesc! Haleşti p… că nu mă cunoşti!
Exemplificam cu faptul că 
Colţul guralivilor